Antena 3 CNN Actualitate Focar de COVID, la Ambulanţă. Cum va funcţiona Salvarea

Focar de COVID, la Ambulanţă. Cum va funcţiona Salvarea

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 15:15 16 Sep 2020 Modificat la 15:15 16 Sep 2020
Focar de COVID, la Ambulanţă. Cum va funcţiona Salvarea
Sursa foto: Hepta

Ca urmare a acestui lucru, activitatea a fost reorganizată cu angajați din rândul personalului operativ, dar și cu sprijin de resurse umane din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

Până miercuri, în județul Prahova, erau 5.101 persoane bolnave de COVI-19, iar 173 au murit.

România, record naţional negativ de cazuri COVID

Ţara noastră a înregistrat miercuri un record naţional negativ în ce priveşte cazurile COVID. Astfel, avem 1.713 noi cazuri de coronavirus şi 49 de decese în numai 24 de ore, potrivit Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului.

Tot până marţi, 4.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu Sars CoV-2 au decedat.

Numărul mare de cazuri de bolnavi ar fi pus pe seama măsurilor de relaxare în ce priveşte funcţionarea restaurantelor la interior, de la 1 septembrie.

De asemenea, se aşteaptă o nouă creştere a cazurilor COVID şi începând cu 1 octombrie, având în vedere deschiderea noului an şcolar şi alegerile locale.

De ce a "explodat" numărul cazurilor COVID

Numărul mare de cazuri noi de coronavirus înregistrat miercuri ar putea fi pus pe seama dechiderii restaurantelor la interior, în cazul în care acolo nu s-au respectat regulile de protecţie, atrag atenţia medicii.

"Aproape sigur aceste cifre mari nu sunt consecinţa începerii anului şcolar, pentru că este prea devreme, dar intră în discuţie dechiderea restaurantelor, dacă nu s-au păstrat regulile de protecţie. Astfel, ele pot reprezenta un focar de infecţie important.

Singura metodă de a evita este de a respecta cu stricteţe regulile: masca de protecţie, distanţa fizică şi igiena mâinilor", a precizat dr. Virgil Musta, medic aflat în linia întâi în lupta cu virusul.

Dr. Musta: Secţiile ATI sunt pline. Probabil vom ajunge ca Italia, când bolnavii nu mai aveau locuri şi mureau acasă...

România a înregistrat miercuri un record negativ naţional de cazuri noi COVID, iar medicii din linia întâi care luptă cu virusul au scenarii sumbre în ce priveşte viitoarele cazuri grave.

"Secţiile de ATI deja sunt pline, nu ştiu ce vom face dacă cazurile severe nu vor mai avea loc de internat. Atunci, probabil vom fi în situaţia Italiei de acum şase luni, a Franţei, când pacienţii nu mai aveau unde să fie internaţi şi mureau la domiciliu", a atenţionat medicul Virgil Musta, miercuri, la Antena 3.

×
x close