Fondul Monetar Internaţional şi-ar
putea închide biroul regional din România. Decizia ar
putea fi luată ca parte a unui proces mai amplu de reorganizare,
deşi BNR a propus ca, pentru diminuarea cheltuielilor,
reprezentanţa să revină în sediul băncii centrale. ?FMI
închide birourile din ţările în care nu are programe,
ca parte a procesului de restructurare. Biroul de la Bucureşti este
unul dintre cele propuse pentru închidere, însă mai
trebuie stabilite o serie de detalii", au precizat surse din
cadrul FMI.
Închiderea biroului nu a fost
încă decisă, acesta putând rămâne deschis până
la începutul anului viitor. Potrivit surselor, Fondul ar putea
închide toate reprezentanţele din Europa Centrală şi de Est,
cu excepţia celei din Varşovia, care va deveni birou regional. De
asemenea, FMI va păstra o serie de birouri, precum cele din Moldova
şi Macedonia, ţări în care Fondul desfăşoară încă
programe. Biroul regional Fondului Monetar pentru Romania a fost
înfiinţat în septembrie 2006, până atunci
reprezentanţa de la Bucureşti având competenţe exclusiv
pentru România.
Obiectivul central al biroului regional
FMI constă în îmbunătăţirea capacităţii Fondului de
a-şi desfaşura funcţia de supraveghere - activitatea principală a
Fondului în Romania şi Bulgaria, ulterior integrarii în
UE, la 1 ianuarie 2007.
Antena3.ro