Antena 3 CNN Actualitate Florin a salvat vieţi, însă pe a lui nu a salvat-o nimeni. Pompierul care s-a stins sub ochii fiicei, eroul zilei la Antena 3

Florin a salvat vieţi, însă pe a lui nu a salvat-o nimeni. Pompierul care s-a stins sub ochii fiicei, eroul zilei la Antena 3

Alin Tarnovschi
3 minute de citit Publicat la 10:23 28 Mar 2021 Modificat la 10:23 28 Mar 2021
o_1f1rr5hgu1ekl1nhlvv91voj1bd7b.jpg

Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.45, Florin se afla la volanul unui autoturism, alături de fiica sa de zece ani, când, la un moment dat, la o trecere la nivel cu calea ferată din zona localităţii Şişcani, maşina a fost spulberată de un tren InterRegio.

Din nefericire, Florin a murit pe loc, în timp ce fiica sa a fost rănită şi transportată de urgenţă la spital, după ce chiar colegii lui Florin au scos-o din fiarele contorsionate ale maşinii.

Inima pompierului, care a reuşit să salveze o mulţime de vieţi în numeroşii ani în care a muncit ca salvator al ISU Vrancea, nu a mai putut fi repornită de medicii şi colegii săi.

În ianuarie 2019, Florin Tăbăcaru şi colegul său, Dumitru Petrică, au fost Eroii Zilei la Antena 3, după ce povestea lor a devenit cunoscută. Ambii ajutau, la acel moment, de mai bine de şapte ani, un bătrân cu grave probleme de sănătate, să supravieţuiască.

Fără sângele pe care cei doi pompieri îl donau frecvent, bătrânul nu ar fi putut să trăiască.

"Ne-a arătat cum sângele de pompier salvează vieţi"

"Un salvator vrâncean a plecat la ceruri! Drum lin către îngeri, plutonier adjutant Tăbăcaru Florin!

Astăzi, un pompier vrâncean, un salvator de vieți și un suflet cât un munte de umanitate a fost ales de Dumnezeu să se alăture armatei îngerilor! Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a plutonierului adjutant Tăbăcaru Florin-Liviu, a venit în această dimineață, în urma groaznicului accident feroviar care a avut loc în municipiul Adjud.

Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că dragul nostru camarad, plutonier adjutant Tăbăcaru Florin-Liviu a lăsat în urmă o soție și trei copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model.

Faptele bune pe care le-a făcut în timpul vieții îi vor deschide drumul spre împărăția cerurilor,  de acolo de unde, de azi înainte, își va veghea familia și colegii cu aceeași dăruire, curaj și devotament, cum a făcut și când se afla în preajma noastră.

Ne este nespus de greu să vorbim la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 15 ani de activitate.

Colegul nostru, plutonier adjutant Tăbăcaru Florin s-a născut la data de 20.02.1980, în localitatea Adjud, județul Vrancea. Acesta și-a început cariera de pompier la 01 septembrie 2006, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de comandant de echipaj și conducător autospeciale la Secția de Pompieri Adjud. Dedicat trup și suflet profesiei, subofițerul a fost recompensat în anul 2018, cu semnul onorific ”În serviciul patriei” pentru 15 ani de activitate.
Mereu în slujba semenilor,  va rămâne în memoria noastră exact așa cum el însuși zicea: ”Viața mea de creștin și militar vreau să o reflectez prin binele față de aproapele meu!”.

El ne-a arătat cum sângele de pompier salvează viețile celor suferinzi. Timp de aproape 9 ani, cu regularitate, a donat trombocite unui pacient care suferea de o boală rară de sânge. Anul trecut, în luna decembrie, mâinile lui, prin aplicarea manevrelor de resuscitare, au readus la viață un om aflat în stop cardio-respirator. De asemenea, ne-a făcut mândri, în luna februarie 2019, când a găsit un portofel cu o importantă sumă de bani, pe care l-a restituit posesoarei de drept. Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu.

De azi, o inimă bună a încetat să bată, iar un suflet nobil s-a ridicat la cer! Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi! Îl vom conduce pe ultimul drum, cu onoarea și respectul cuvenit marți, 30 martie 2021.

Drum lin către îngeri, dragul nostru coleg, plutonier adjutant Tăbăcaru Florin! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în liniște și pace!", se arată într-un mesaj transmis de ISU Vrancea.

×
x close