În această seară, Florin Salam urma să susţină un concert, împreună cu fiica sa, dar şi alţi artişti, într-o locaţie din Bucureşti.
Toată lumea aştepta să îl vadă din nou pe scenă, mai ales după episodul produs în urmă cu două săptămâni, atunci când o publicaţie a anunţat că Florin Salam a murit.
Din fericire, ştirea a fost falsă, iar prima care a reacţionat a fost chiar fiica artistului. Betty Blue a dezminţit informaţia şi i-a liniştit pe fanii manelistului.
Astăzi, la două săptămâni distanţă, Florin Salam urma să susţină un concert în Bucureşti, însă nu a ajuns. Cel care a anunţat că Salam nu va cânta a fost un alt manelist, Tzancă Uraganu.
"Ţin să vă anunţ că am fost trimis aici de cumătrul meu Florin Salam. Ştiţi destul de bine toată lumea că a avut o problemă, o răceală, în urmă cu câteva zile. Nu şi-a revenit complet şi nu a putut ajunge în această seară, dar se va amâna concertul lui şi când va da Dumnezeu, în cel mai scurt timp, va fi prezent aici pentru voi toţi.
Atât el, cât şi eu. Vom fi prezenţi pentru voi. Eu am venit aici, în această seară, tocmai pentru că nu a putut ajunge el. Aplauze pentru Florin Salam. N-au intrat zilele în sac şi va reveni curând. Mulţumim frumos", a fost mesajul transmis de Tzancă Uraganu pe scenă.