Antena 3 CNN Actualitate Date de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. A fost transferat la ATI, în alt spital

Date de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. A fost transferat la ATI, în alt spital

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:45 30 Apr 2024 Modificat la 17:45 30 Apr 2024

Marele actor a fost supus unei intervenţii chirurgicale din cauza unei infecţii la un genunchi.

Operația a decurs bine, însă dată fiind vârsta înaintată a actorului e nevoie în continuare ca el să fie supravegheat de medici.

Florin Piersic a ajuns la Institutul Inimii din Cluj pentru că actorul are și un stimulator cardiac iar infecţia de la genunchi s-ar fi extins, susțin surse medicale.

Starea lui este una destul de bună, dar nu poate fi lăsat deocamdată acasă pentru că are nevoie de supraveghere medicală.

Marele actor a fost operat de urgenţă în urma unei infecții destul de severe. 

Mihai Gâdea a transmis un apel emoționant

"Dacă îl iubiţi pe Florin și vreți să-l avem cât mai repede printre noi, suntem în Săptămâna Mare, înălțați o rugăciune, două, și sunt sigur că el va simți toată susținerea și toată dragostea noastră.

E un copil un pic mai mare, dar este într-atât de tânăr și sunt sigur că asta va fi forța care va face ca încă o dată să învingă orice problemă pe care a avut-o în viață", a mai spus Mihai Gâdea, subliniind optimismul său ferm pentru evoluția marelui actor Florin Piersic.

Marele actor al României a împlinit pe 27 ianuarie 88 de ani

De ziua lui, legenda filmului românesc a avut o mare dorinţă. "Îmi doresc ca oamenii din jurul meu să fie buni, să fie aşa cum doresc eu să fie şi aşa cum îmi doresc mie să fiu până în ultima zi a vieţii mele. Dacă nu mă opreşte cineva pe stradă, sunt bolnav.

Eu abia aştept să fiu oprit, să îmi spună lumea ceva, să îmi spună unde e şalul alb, dar batista roşie", a declarat atunci Florin Piersic la Observator.

×
x close