Persoanele condamnate în baza unor protocoale secrete pot cere despăgubiri la CEDO, a declarat, marţi, la RFI deputatul PSD Florin Iordache. Fostul ministru al Justiţiei spune că evaluarea procurorului general nu trebuie făcută numai în cheia protocoalelor secrete şi că, dacă nu are nimic ce să-şi reproşeze privind activitatea, acesta nu are de ce să se teamă.
Florin Iordache spune că „fiecare persoană într-o funcţie publică la un moment dat trebuie să fie evaluată”. ”Dacă nu acum, peste o lună, peste două, la final de mandat şi aşa mai departe. Dar dacă o anumită persoană care ocupă o funcţie publică nu are nimic ce să-şi reproşeze privind activitatea, că acum discutăm de o activitate managerială, cred că nu are de ce să se teamă procurorul general de o evaluare, că până la urmă, această evaluare vizează întreaga activitate managerială, iar din câte ştiu eu, mandatul procurorului general expiră anul viitor”, a adăugat deputatul PSD, conform news.ro.