Antena 3 CNN Actualitate Florin Ghiulbenghian, la Sinteza zilei: Cel care ne-a ajutat să dovedim falsurile lui Antonescu este Andrei Chiliman

Florin Ghiulbenghian, la Sinteza zilei: Cel care ne-a ajutat să dovedim falsurile lui Antonescu este Andrei Chiliman

4 minute de citit Publicat la 23:06 24 Mar 2016 Modificat la 23:06 24 Mar 2016
gh.jpg

Florin Ghiulbenghian, autorul denunțurilor făcute joi pe numele lui Traian Băsescu și Crin Antonescu, a dezvăluit, la Antena 3, că cel care a ajutat la dovedirea ”falsurilor” comise de fostul șef al PNL este Andrei Chiliman, fostul primar al sectorului 1.

Cel puțin asta a susținut Florin Ghiulbenghian, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Joi, Florin Ghiulbenghian a depus și semnat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) un denunț pe numele fostului președinte al României, Traian Băsescu, al fostului procuror-șef al DNA, Daniel Morar, și al fostului președinte al PNL, Crin Antonescu

Potrivit denunțului, fostul președinte al PNL Crin Antonescu ar fi negociat cu Traian Băsescu, pentru a scăpa de un dosar care privea emiterea ilegală a unui titlu de proprietate pe o suprafață din Parcul Herăstrău. 

Mai exact, se arată în denunțul făcut de Florin Ghiulbenghian și Alina Măgureanu, Crin Antonescu ar fi emis ilegal un titlu de proprietate pentru o suprafață de 70.000 de metri pătrați din Parcul Herăstrău, „în ultimele sale zile de mandat ca ministru al Tineretului și Sportului”.

Dreptul de proprietate ar fi ajuns la doi oameni de afaceri, care ar fi făcut presiuni pentru a evacua clubul sportiv Sportul Studențesc din Herăstrău, se mai arată în denunț.

Ghiulbenghian a susținut joi, la Antena 3, că Antonescu ar fi ”semnat ilegal titlurile de proprietate”. 

”M-am uitat pe documente, cel care ne-a ajutat extrem de mult să dovedim falsurile comise de Crin Antonescu a fost Andrei Chiliman. Am găsit suficiente probe care arătau că în anul 2000, în ultimele zile de mandat (ca ministru al Tineretului și Sportului - n.r.), Crin Antonescu a semnat contrar avizului juridic. Și, mai mult, acel teren era proprietate a statului. E o ilegalitate flagrantă”, a spus Ghiulbenghian.

Ghiulbenghian: Băsescu și Antonescu au respectat târgul făcut

Acesta mai susține că a vorbit despre acest caz cu președintele de atunci Traian Băsescu, în 2007, și că, în urma unei discuții televizate pe acest subiect, Crin Antonescu i-ar fi propus un armistițiu lui Băsescu.

Conform înțelegerii, Traian Băsescu - președinte atunci - ar fi negociat cu Crin Antonescu "o tăcere timp de un an de zile" din partea liberalului, în schimbul închiderii dosarului aflat la DNA și legat de retrocedarea unui teren de 70.000 de metri pătrați. Mai exact, Antonescu urma să nu-l mai critice pe Băsescu.

Ghiulbenghian susține că el ar fi intrat în direct la postul Realitatea TV - după ce în prealabil sunase Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al lui Traian Băsescu - unde a vorbit despre acest caz. La aceeași televiziune, ar fi reacționat și Crin Antonescu, cel care a spus că este nevinovat.

”A intrat și Crin Antonescu (la Realitatea TV - n.r.) și a spus că e nevinovat, până când am arătat cele două adrese, unde spunea clar că e ilegal să semneze acele acte. Atunci, a părăsit emisiunea”, își amintește Ghiulbenghian.

Consilierul prezidențial Daniel Moldoveanu ar fi spus că va discuta direct cu Daniel Morar, procuror-șef al DNA la acea vreme, în prezent judecător la Curtea Constituțională, pentru blocarea dosarului, potrivit aceluiași denunț făcut joi.

Contactat de Antena 3, Crin Antonescu a negat toate acuzațiile pe care i le aduce Florin Giulbenghian în denunț. Acesta susţine că nu l-a întâlnit niciodată pe Florin Giulbengian şi, cel mai probabil, acesta este manevrat de cineva. Crin Antonescu a mai declarat că se gândeşte să-l dea în judecată.

Întrebat cât de bine îl cunoaște pe Traian Băsescu, Ghiulbenghian a spus că au colaborat ”extrem de strâns”.

”Cred că destul de bine îl cunosc pe Traian Băsescu, din 2004-2007 am colaborat extrem de strâns cu domnia sa”, a răspuns Ghiulbenghian care a adăugat că s-a întâlnit în mai multe rânduri cu Traian Băsescu la Cotroceni, pe vremea când acesta era președinte.

Florin Ghiulbenghian a precizat că, din câte știe el, cei doi politicieni au respectat înțelegerea negociată.

Ghiulbenghian: Mi s-au oferit 2 milioane de euro, pentru a tăcea

Ghiulbenghian spune că el nu are nimic de câștigat de pe urma acestor denunțuri.

”Niciodată nu am primit niciun folos, deși, recunosc, mi s-a oferit posibilitatea de a ocupa funcții. Am fost unul dintre cei cărora li s-au oferit sume impresionante de bani, cea mai mică de 2 milioane de euro, pentru a închide ochii”, a afirmat Florin Ghiulbenghian, joi, la Antena 3.

Florin Ghiulbenghian a spus că nu îl pune nimeni să facă denunțurile pe care le-a făcut, în ciuda faptului că și el are, la rândul său, dosare și, astfel, ar putea scăpa mai ușor, potrivit noului Cod penal.

În plus, ”nu fac denunțurile ca să scap de dosare. Am refuzat expres partea cu aplicarea prevederilor legale, privind înjumătățirea pedepsei”, a precizat Florin Ghiulbenghian.

 

Prima reacție a lui Crin Antonescu, după denunțul făcut pe numele său la DNA: Este o fantasmagorie

Daniel Morar: Nimeni nu a intervenit la mine pentru închiderea unui dosar

Reacția furibundă a lui Traian Băsescu după ce a fost denunțat la DNA

Ce nume grele apar în denunț:

- Moldoveanu Daniel, la data faptelor consilier prezidențial la Departamentul pentru Siguranță Națională

- Morar Daniel, la data faptelor procuror-șef al DNA

- Băsescu Traian, la data faptelor președinte al României

- Procurorul de caz din DNA însărcinat cu rezolvarea dosarelor ce vizau infracțiuni comise de Antonescu Crin în legătură cu emiterea titlului de proprietate pentru o parte a Parcului Herăstru – București, dosar constituit ca urmare a unei reclamații depuse de d-ul Doar Liviu, reprezentant al unui club sportiv având baza sportivă în Herăstrau, club sportiv direct afectat de decizia ilegală a lui Antonescu Crin.

Denunțul de joi poartă antetul Fundației pentru Bună Guvernare și Prevenirea Corupției, un ONG al cărui președinte este Florin Ghiulbenghian. Acesta este mason, om de afaceri deținător al rețelei de case de schimb valutar Edmond, dar și revoluționar.

×
x close