Hotelurile, restaurantele şi cafenelele se vor deschide în totalitate, dacă sunt vaccinați cu ambele doze atât clienții, cât şi personalul. Deschiderea va fi însă de doar 70%, dacă personalul şi clienții nu sunt vaccinați.
Tot de la 1 iunie vom scăpa de mască atât pe plajă cât şi la munte. Însă doar cu condiţia respectării distanţării sociale. Totodată, persoanele vaccinate vor avea acces liber la concerte, meciuri de fotbal, petreceri, sau alte evenimente publice şi private.
Angajații vaccinați vor putea merge fără mască la serviciu
De asemenea, se pregăteşte renunțarea la purtarea măştii la serviciu, pentru angajaţii la stat sau la privat care sunt vaccinaţi cu ambele doze.
Propunerile ajung, peste doar câteva ore, pe masa Comitetului interministerial. Decizia finală va fi luată în şedinţa de la ora 11, de miniștri, secretarul general al Guvernului dar şi reprezentanții Comitetului Național pentru vaccinare, cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență şi ai Institutului Național de Sănătate Publică.
Nunțile, doar pentru persoanele vaccinate
De asemenea, de la 1 iunie, la nunţi, botezuri sau concerte ar putea fi primite exclusiv doar persoane vaccinate. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîţu care consideră că prin această măsură nu s-ar crea discriminare.
”Avem certificat de vaccinare și în România și vom face Campionat European în România pentru persoanele vaccinate!
Am spus de la început și am avut discuția cu organizatorii de evenimente că vor să facă aceste evenimente doar cu persoane vaccinate”, a declarat premierul.
”Cred că este normal să poți să beneficiezi și ca o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează!”
Întrebat când vor putea românii să participe la nunți și botezuri, răspunsul lui Florin Cîțu a fost cât se poate de ferm: ”Când se vor vaccina! Este iarăși o propunere pe care am făcut-o pentru comitetul interministerial pentru vineri, pentru a avea evenimente private pentru persoane vaccinate”.
Propunerile vor fi discutate tot vineri, când va avea loc comitetul interministerial.
”Acestea sunt propuneri. Propuneri pe care le vom discuta împreună cu Ministerul Sănătății, cu Ministerul Afacerilor Interne, toți miniștrii vor fi acolo. Și vom vedea care vor fi, de fapt, soluțiile. Eu am spus cum aș vedea eu lucrurile și acestea sunt propuneri.
Până la urmă, există un mod de a motiva populația și fiecare țară are un mod de a motiva populația. Și Germania folosește acest model. Dacă Germania este ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că putem să fim și noi ok. Până la urmă, vaccinarea este singura soluție de a scăpa de pandemie. Și faptul că lumea se vaccinează, cred că este normal din punctul meu de vedere să poți să beneficiezi și ca o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează”, a adăugat premierul.