Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu: ”Astăzi, România aderă la Platforma Internațională Crimeea”

Florin Cîțu: ”Astăzi, România aderă la Platforma Internațională Crimeea”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 20:17 23 Aug 2021 Modificat la 20:18 23 Aug 2021
florin-citu-romania-platforma-internationala-crimeea
Sursa foto: Hepta

“Este o plăcere să mă aflu astăzi în Kiev și să particip la acest eveniment important atât pentru Ucraina, cât și pentru comunitatea internațională. Profit de această ocazie pentru a anunța că, astăzi, România aderă la Platforma Internațională Crimeea.

După cum știți, România a fost și va continua să fie un susținător ferm al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. În același timp, România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeei de către Federația Rusă.”, a susținut Florin Cîțu în discursul său.

Premierul a dat asigurări că România sprijină Ucraina în demersurile de aderare la UE și la NATO.

„România susține aspirațiile Ucrainei de a deveni membru al comunității europene și euro-atlantice. România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE și Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la București a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianței, atunci când vor fi îndeplinite condițiile.

Știm din propria noastră experiență că realizarea acestor obiective necesită viziune, sprijin public solid și voință politică. Ca țară vecină și partener al Ucrainei, încurajez ferm conducerea politică a Ucrainei să accelereze reformele economice și sociale necesare, pentru a realiza transformarea democratică a societății și prosperitatea ei pe termen lung. Beneficiile vor fi împărțite întregii societăți ucrainene, inclusiv de către minoritatea română care locuiește în Ucraina, și vor contribui la încurajarea armoniei sociale, a stabilității și a prosperității.”

Administrația ucraineană a lansat astăzi summitul „Platforma Crimeea”, cu o zi înainte de a marca 30 de ani de la independența țării.

Platforma Crimeea este un mecanism internaţional de consultare şi comunicare iniţiat de Kiev, care are ca scop pe termen lung eliberarea peninsulei de sub ocupaţia Rusiei.

La eveniment au participat președintele Vladimir Zelenskiy și mai mulți lideri regionali, inclusiv Maia Sandu, dar și adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.
 

×
Etichete: România Crimeea
x close