Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu nu a fost prezent la ședința în care Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate pentru funcția de premier. Explicația liberalilor

Florin Cîțu nu a fost prezent la ședința în care Nicolae Ciucă a fost votat în unanimitate pentru funcția de premier. Explicația liberalilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:57 18 Noi 2021 Modificat la 14:59 18 Noi 2021
florin-citu-pus-zid-colectiv
Sursa foto: Hepta

Reporter: De ce Florin Cîțu nu a fost prezent la ședință?

Gheorghe Flutur: La ora 16:00 va fi președintele Florin Cîțu la Palatul Parlamentului, va fi și domnul Nicolae Ciucă, va fi întreaga echipă. (Florin Cîțu, n.red.) rămâne în echipă, echipa a fost lărgită și șeful acestei echipe din momentul acesta este domnul Nicolae Ciucă.  Discutăm, negociem, pentru că o să fie niște principii de la care noi pornim.

Vedeți și dumneavoastră ce presiune este! Este foarte clar că trebuie să avem un guvern cât mai repede! Nu am discutat de numărul de ministere! Au fost niște opțiuni la un moment, ca în domeniul mediului de afaceri să se mai creeze un minister și unul în domeniu social, în domeniul familiei, nu s-a luat nicio hotărâre, pentru că ne-am concentrat pe programul de guvernare. Eu sper că de astăzi după amiază vom discuta!”, a spus Gheorghe Flutur imediat după ședința BEx. 

Din primele informații se pare că premierul Florin Cîțu a participat online la ședința BEx. 

Nicolae Ciucă, votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus premier

Nicolae Ciucă a fost votat cu unanimitate de voturi de liderii PNL să fie nominalizarea partidului pentru funcția de prim-ministru, au declarat surse liberale. Potrivit acestora, Ciucă a fost propus de președintele formațiunii, Florin Cîțu.

„Dl Ciucă a fost votat cu unanimitate de voturi pentru a fi nominalizat pentru funcția de premier”, au declarat surse din conducerea PNL pentru Mediafax.

Robert Sighiartău: ”Este exclus să votăm un premier PSD în primul an și jumătate!”

„Este exclus să votăm un premier social-democrat în primul an și jumătate”, spune vicepreședintele PNL Robert Sighiartău. El afirmă că PNL are oameni pregătiți să conducă guvernul.

„PNL are oameni pregătiți să conducă guvernul. Biroul Executiv propune premierul și apoi se votează”, spune vicepreședintele liberalilor, Robert Sighiartău.

Întrebat dacă Dan Vîlceanu sau Nicolae Ciucă ar putea fi nominalizați pentru a prelua conducerea Executivului, el spune: „nu știu dacă aceste nume vor fi propuse, dar ar putea fi propuse și alte nume”.

„Avem variante de premier. Din punctul meu de vedere, da (este exclus să fie votat în BEx al PNL un social-democrat pentru funcția de prim-ministru - n.r.). Deci nu există această variantă pentru mine, ca membru al PNL, dar nici pentru partid, că țin legătura cu colegii mei și nu cred că sunt de acord să votăm un premier social-democrat în primul an și jumătate”, conchide Sighiartău, potrivit Mediafax

 

 

×
Etichete: Gheorghe Flutur
Parteneri
x close