Antena 3 CNN Actualitate Misterul noii blonde a lui Florian Coldea. Filiera banilor din afacerile generalilor SRI

Misterul noii blonde a lui Florian Coldea. Filiera banilor din afacerile generalilor SRI

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:02 31 Mai 2024 Modificat la 22:02 31 Mai 2024

13 mai 2024. Orele 19.00. Cu puține zile înainte de a fi chemat la DNA, Florian Coldea avea o întâlnire discretă, într-un colţ al restaurantului sau preferat, cu Mirona Filipescu, CEO-ul Romelectro.

Era a patra întâlnire dintr-o lună. Pe 7 mai abia se văzuseră. Pe 23 şi 26 aprilie alte întâlniri, dintre care ultima extrem de tensionată, spun martori oculari. Informațiile din mediul economic spun că cei doi au în comun afaceri din domeniul energiei verzi. Numai că procurorii DNA au găsit banii Romelectro în conturile lui Florian Coldea.

Societatea şi-a cerut insolvenţa în ianuarie 2022. Administratorul judiciar al Romelectro este Euro Insol, la care unul dintre parteneri, totodată practician-coordonator, este Remus Borza, consilierul lui Nicolae Ciucă. În iunie 2022, de la Abu Dhabi, în urma întrevederii cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Ciucă anunța că cel mai mare fond de investiții din Abu Dhabi va investi în compania românească Romelectro.

Apariția Mironei Filipescu în galeria de personaje Coldea aduce aminte de un alt rol important jucat de aceasta în urmă cu mai mulți ani în răsunătoarea afacere orchestrată de Adriean Videanu în domeniul energiei: afacerea Rudnap.

Ministrul PDL dispunea atunci constituirea unui coş de megawati la un preț uluitor 37 de euro pe megawatt pe care îl exporta acestei firme Rudnap, pentru ca echipa Exces de putere să demonstreze că megawatul pleca mai departe pe piaţă cu preţuri de până la 800 de euro. Profitul făcut de Rudnap așadar uriaș.

O firmă care avea legătură cu un offshore care ducea la fiul lui Gheorghe Ștefan zis Pinalti. Tranzacția se făcea însă printr-un intermediar. O firmă proaspăt înființată: IACTA ALEA EST SRL. Acționari: Mirona Filipescu şi Dănuț Ungureanu. Cel din urmă este în prezent administratorul special al Romelectro SA.

 

×
TOP articole
x close