Fostul ministrul al Sănătăţii Florian Bodog a declarat joi, că niciunul dintre consilierii pe care i-a avut la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care i-a trasat-o.
Procurorii DNA au cerut joi procurorului general interimar al României să transmită Senatului o cerere de ridicare a imunităţii fostului ministru pe care îl suspectează de posibile fapte de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său.
"Informaţia am aflat-o din presă. S-a cerut ridicarea imunităţii în vederea începerii cercetării penale. Am citit comunicatul DNA-ului acum câteva minute. Ceea ce pot să vă spun este că niciunul dintre consilierii care au fost angajaţi la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care le-a trasat-o ministrul. Niciunul, toţi au avut activitatea pe care eu le-am fixat-o, fiecare s-a ocupat de ceea ce le-am dat să facă. Toţi consilierii mei, indiferent că au fost cu normă întreagă sau jumătate de normă, au lucrat în directa mea coordonare. Eu le-am trasat ce anume să facă, mie mi-au raportat, cu mine au discutat şi pe mine m-au ajutat în activitatea mea de ministru", a afirmat Bodog.
DNA a transmis un comunicat de presă în care arată că "desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al Guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului".
Potrivit DNA, "în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară".
Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.