Ministrul desemnat al Sănătății, Florian Bodog, a fost personajul principal al unui scandal apărut în presa bihoreană și care s-a soldat cu retragerea calității de conducător de doctorat a acestuia.
Mai exact, vara trecută, ziarul Bihoreanul publica un articol care îl acuza pe Bodog că a devenit profesor și conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole științifice, scrie Cotidianul.
Ulterior, prin Ordinul nr. 5567 din 18 octombrie 2016, ministrul Mircea Dumitru îi retrage lui Bodog Florian Dorel atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat, în domeniul studii universitare de doctorat – Medicină. Ordinul ministrului are la bază decizia Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din 29 septembrie 2016, anexată Ordinului ministerial. CNATDCU este un organism consultativ la nivel național, ce își desfășoară activitate în baza Legii Educației naționale nr. 1/2011.