Gălăţenii care se aflau, sâmbătă, într-un hypermarket din oraş au avut parte de un eveniment neobişnuit.
În timp ce făceau ultimele cumpărături înainte de Paşte, oamenii au fost luaţi prin surprindere de mai mulţi tineri care au început să danseze chiar sub ochii lor. Asta pentru că, în acest an, ultima zi din postul Paştelui a coincis cu Ziua Mondială a Pământului.
Tinerii, voluntari în mai multe organizaţii de mediu, au încercat prin acţiunea lor să atragă atenţia asupra faptului că oamenii sunt responsabili pentru tot ce se întâmplă cu mediul înconjurător.