Dan Cozma, fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, a fost ridicat de poliţiştii timişoreni într-un dosar de evaziune fiscală. A fost audiat marţi seară timp de 5 ore după care a fost eliberat.
Dan Cozma a ieşit însoţit de către avocata sa, după mai multe ore de audieri într-un dosar de evaziune fiscală, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
El a declarat presei că toată întâmplarea a fost o greşeală şi că el nu are de-a face cu acest caz.
"A fost o greşeală. Am răspuns la toate întrebările. Nu e vorba de nicio evaziune fiscală", a declarat Dan Cozma la ieşirea de la audieri.
"Fiul meu nu este vinovat de nimic. Nu are cum să facă evaziune fiscală pentru că nu are nicio firmă. Soţia lui deţine o firmă", declara Miron Cozma.
Fostul lider al minerilor Miron Cozma a încercat timp de o jumătate de oră să intre în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, unde era audiat fiul său, el arătând o legitimaţie de "consilier la Drepturile Omului" şi spunând că este în control, însă nu i-a fost permis accesul în clădire.
În acelaşi dosar, sunt suspectaţi alţi nouă români şi italieni. Gruparea din care se presupune că face parte şi fiul lui Miron Coza aducea marfauri supraevaluate din China şi se alegea astfel cu sume fabuloase în urma returnării de TVA.
Poliţiştii au verificat mai multe firme, dar şi marfa dintr-un TIR al unei societăţi comerciale. Prejudiciul se ridică la un milion de euro.