Fiul lui Dan Adamescu, Alexander Adamescu, cel care a fost arestat la Londra, locuia acolo într-o casă cu chirie, pentru care plătea 100.000 de euro lunar.
Banii pentru chirie veneau de la una din firmele lui Dan Adamescu, potrivit unei dezvăluiri făcute marți, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
În 2013, averea familiei Adamescu era de un miliard de euro. Anul trecut, Carmen Adamescu a cerut divorțul de miliadar, dar și jumătate din imperiul financiar.
Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, a fost arestat la Londra, luni seara, după ce în luna mai, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui.
În martie, procurorii DNA au înaintat Tribunalului Bucureşti propunerea de arestare în lipsă a omului de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, acuzat de două infracţiuni de dare de mită.
Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu.
Beizadele de miliardari, cu mașini de mii de euro
Pe primul loc în top-ul deţinătorilor celor mai tari maşini se află Rani Adamescu. Fiul vitreg al afaceristului Adamescu se laudă cu un Mercedes SLR 722 edition, al cărui preţ ajunge la o jumătate de milion de euro, şi cu un Rolls Royce Phantom, Black Edition, de 300.000 de euro.
Rani Adamescu este un client fidel al cazinourilor, viciu la care nu a renunţat nici după ce ar fi pierdut o avere la masa de joc.