Antena 3 CNN Actualitate Fiul femeii care a murit după 16 ore de așteptare la spital își strigă durerea: „S-a aplecat spre față și am întrebat-o ce are. Mi-a murit efectiv în braţe!”

Fiul femeii care a murit după 16 ore de așteptare la spital își strigă durerea: „S-a aplecat spre față și am întrebat-o ce are. Mi-a murit efectiv în braţe!”

<1 minut de citit Publicat la 09:31 04 Feb 2020 Modificat la 09:31 04 Feb 2020
o_1e07ho0a3bn64ljp915c2rjb.jpg

Femeia de 70 de ani era acasă atunci când a început să se simtă rău, acuzând dureri în piept şi abdomen, familia a chemat ambulanţa, iar din momentul în care au ajuns la spital a început calvarul.

Fiul femeii spune că, în tot timpul în care a așteptat pe holul spitalului, mamei sale i s-au facut doar analize banale in ciuda faptului că avea dureri puternice în piept şi abdomen. 

”I s-au recoltat probe de sânge, i s-a făcut un EKG. Nu i s-a dat nicio soluție, nu a fost trimisă pe secție. Nu s-au mișcat mai repede și au ținut-o atâtea ore nebăgată în seamă, nu au făcut nimic pentru ea”, a spus acesta.

El acuză că mai bine de 14 ore femeia a fost ţinută pe un scaun şi că singura intervenţie a fost din partea unei asistente, care a palpat-o.

”Stătea pe un scaun, se clătina, o mai țineam noi. Nu venit niciun medic. O singură asistentă a venit și a palpat-o brutal pe abdomen”,a povestit bărbatul.

"S-a aplecat spre față, am întrebat-o ce are, nu mi-a răspuns, mi-a murit efectiv în braţe", adaugă fiul femeii.

Familia femeii a făcut plângere atât la Colegiul Medicilor, cât şi la Poliţie.

 


 

×
x close