Prima regulă este rezervarea. Accesul va fi permis numai pe baza unei rezevări, indiferent că este efectuată online sau telefonic.
Odată ajunși acolo, angajații sălii de sport vă vor verifica temperatura.
Administratorii sălilor de sport sunt obligați să pună la dispoziția vizitatorilor produse dezinfectante. Fiecare persoană va avea la dispoziție 7 metri pătrați pentru exerciții individuale și 10 metri pătrați pentru exerciții în grup.
”Accesul la vestiare va fi controlat și va fi limitat la raportarea de 4 metri pătrați alocați fiecărui utilizator din vestiar, iar dușurile vor fi deocamdată închise. Va trebui, cei care mergem la săli, să avem propriul prosop”, a declarat Ionuț Stroe, ministrul Sporturilor.
De asemenea, masca va fi purtată în interior până la aparat, iar regula distanțării sociale va fi respectată.