Antena 3 CNN Actualitate Fiscul publică o nouă listă cu marii datornici. Ce restanţe au acumulat aceştia la buget până la 30 iunie

Fiscul publică o nouă listă cu marii datornici. Ce restanţe au acumulat aceştia la buget până la 30 iunie

1 minut de citit Publicat la 12:34 01 Aug 2016 Modificat la 12:34 01 Aug 2016
bani.jpg

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă, într-un comunicat, că a publicat lista contribuabililor mari cu datorii fiscale de peste 100.000 de lei înregistrate la 30 iunie 2016, scrie Adevărul.


Cei 127 de debitori, care au calitatea de „contribuabili mari“, au în total obligaţii fiscale restante în valoare de 3,77 miliarde de lei la 30 iunie 2016 şi neachitate până la data publicării listei“, arată ANAF.

Fiecare contribuabil în parte are datorii mai mari de 100.000 de lei. Denumirile acestora sunt preluate din evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau din documentele oficiale  de înfiinţare, aşa cum au fost declarate de contribuabili.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală publică trimestrial listele debitorilor, persoane juridice şi fizice, care au obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii 30 iunie 2016 şi neachitate până la data publicării, conform art. 162 din Codul de Procedură Fiscală.

Noi reguli de administrare a listei datornicilor

Odată cu publicarea acestei liste au fost introduse următoarele completări

- nu se consideră că un debitor înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma datorată este mai mică sau egală cu cea care trebuie să îi fie rambursată/restituită. Contribuabilii aflaţi în această situaţie nu sunt publicaţi pe site;

- a fost introdusă coloana de „Observaţii“, pentru a prezenta corect starea juridică a debitorilor - insolvenţă, faliment, insolvabil, după caz.

„În perioada imediat următoare vor fi publicate şi listele similare ale contribuabililor mijlocii, mici precum şi cea a persoanelor fizice“, precizează ANAF.

 

×
Etichete: fisc datornici lista
x close