Pe 1 decembrie 2011, Hidroelectrica a început negocieri cu toţi beneficiarii de acorduri directe de achiziţie a electricităţii .
"O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor", au afirmat sursele.
Potrivit acestora, în cazul unor contracte preţurile de vânzare au urcat, după negocieri, la 155-164 lei/Mwh, faţă de o medie de 130 lei/MWh, iar cantităţile au coborât cu 10%-20%.
Renegocierea acestor contracte şi anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autorităţilor române de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar până la acea dată autorităţile nu au finalizat discuţiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justiţiei documentele pentru analiză în vederea anulării contractelor.
Potrivit surselor citate, transmiterea acordurilor către Ministerul Justiţiei a fost făcută la cererea FMI, chiar dacă beneficiarii acordurilor au acceptat condiţiile impuse de Hidroelectrica.
Potrivit datelor Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, în 2010 compania de stat a livrat prin contracte directe o cantitate de aproximativ 15 TWh de energie, reprezentând 76% din producţia de 19,7 TWh. Valoarea energiei vândută de Hidroelectrica prin aceste acorduri a fost în 2010 de 1,82 miliarde de lei (432,7 milioane de euro).
Benecifiarii contractelor directe erau în 2010 Alro Slatina (ALR), Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.
Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la acordul cu Hidroelectrica din motive de imagine.