Anchetă în cazul accidentului de muncă din zona Casa Presei. Un tânăr de 21 de ani a murit după ce un mal de pământ s-a surpat îngropându-l de viu. Este o istorie care pare să se repete după ce acum o lună trei oameni şi-au pierdut viaţa la lucrările de la pasajul Băneasa. Inspectorii de la Inspectoratului Teritorial de Muncă trebuie să stabilească acum dacă s-au respectat normele de protecţie a muncii.
Una din primele constatări la locul accidentului a fost prezenţa unui excavator, chiar pe marginea şanţului unde se aflau doi muncitori. Cupa excavatorului era lăsată şi era posibil ca malul de pământ să cadă din cauza greutăţii acesteia.
Tot din primele cercetări a reieşit că vina pentru producerea accidentului o poartă firma de construcţii. Potrivit legii, dacă un şanţ în care se execută lucrări are adâncimea mai mare de un metru, constructorii sunt obligaţi să asigure pereţii acestuia. În cazul de faţă, acest lucru nu s-a întâmplat.
Antena 3