Antena 3 CNN Actualitate Firea: „În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate”. Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația

Firea: „În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate”. Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația

1 minut de citit Publicat la 16:45 14 Mai 2020 Modificat la 16:45 14 Mai 2020
Firea: „În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate”. Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația
Sursa foto: Hepta

Firea susține că a comunicat pe toate mijloacele recomandările primăriei Capitalei pentru evitarea aglomerației.

Ea spune că angajatorii trebuie să ia măsuri pentru decalarea programului angajaților, astfel încât să se evite presiunea pe transportul public, la orele de vârf, dimineața și seara.

Totodată, a dispus scoaterea pe traseu a întregului parc auto al Societății de Transport București, dar evită să răspundă dacă numărul vehiculelor este mai mare decât înainte de pandemie. Firea a declarat că în de starea de urgență, au fost retrase 40% dintre autobuze pentru că cererea a scăzut.

„Am crescut la maximul ce deține STB. Intrăm cu toate efectivele în teren. În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate, dar dimineața și seara ne așteptăm la aglomerări”, a declarat primarul municipiului București.

Începând de vineri, călătorii vor putea urca în mijloacele de transport doar pe la ușa din față. Ușile din mijloc și cele din spate vor fi folosite doar pentru coborâre. De asemenea, măștile devin obligatorii în timpul călătoriei. Controlorii și reprezentanții Poliției Locale se vor asigura de respectarea acestor măsuri.

Mijloacele de transport în comun vor fi dezinfectate la începutul și sfârșitul curselor. 

Firea: „În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate”. Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația

×
x close