Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, totodată şi finul preşedintelui Băsescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu într-un caz privind vânzarea unui teren pe care se afla fosta fabrică de zahăr din municipiu. Acesta spune că \"este vorba despre faptul că o firmă unde sunt acţionari nişte prieteni de-ai mei au cumpărat o fabrică de zahăr şi apoi au venit la Primărie să preia terenul pe care îl aveau în folosinţă gratuită\".
Potrivit avocatului său, Gheorghiţă Mateuţ, următorul pas în acest proces penal va fi ascultarea clientului său, în calitate de învinuit. Audierea va avea loc în data de 3 februarie. Avocatul a adăugat că este posibil să caute lacune procedurale, pentru că \"examenul trebuie să fie complet şi pe procedură, şi pe fond?.
Procurorii DNA au venit special de la Bucureşti pentru acest caz. La 29 şi 30 ianuarie vor mai primi învinuiri sau vor fi citate ca martori, în acelaşi dosar, peste 30 de persoane din Executivul Primăriei Arad şi Consiliul Local Arad.
Antena3.ro