Antena 3 CNN Actualitate Filmul mitei: Ofiţerii de la Crimă Organizată, arestaţi 29 de zile, primeau şpaga chiar în birou

Filmul mitei: Ofiţerii de la Crimă Organizată, arestaţi 29 de zile, primeau şpaga chiar în birou

2 minute de citit Publicat la 19:12 01 Mai 2009 Modificat la 19:12 01 Mai 2009
Filmul mitei: Ofiţerii de la Crimă Organizată, arestaţi 29 de zile, primeau şpaga chiar în birou
Care este cel mai sigur loc unde se poate lua şpagă? De ce nu, propriul birou. Cei doi ofiţeri din Brigada de Crimă Organizată Bucureşti, acuzaţi că au luat mită 30.000 de euro de la un om de afaceri, au primit banii chiar în biroul lor. În motivarea judecătorilor, care au decis arestarea lor pentru 29 de zile, se arată că cei doi şi intermediarul prin care s-au dat banii, reprezintă pericol social.

Omul de afaceri irakian Al Dulaimi Mohamad i-a denunţat pe cei doi ofiţeri, la DNA, pe 16 aprilie. La nici două săptămâni s-a organizat flagrantul, iar în urma lui, Adrian Mărgărit şi Ioan Cupe au fost reţinuţi. Ei i-au cerut acestuia, prin intermediul lui Ulise Boldamîr, 30 de mii de euro pentru a-i soluţiona favorabil dosarul fictiv în care aceştia îl cercetau pe irakian pentru spălare de bani şi trafic de persoane.

Intermediarul acestei afaceri ilegale îşi recunoaşte faptele. Şi practic elimină ceea ce susţineau cei doi ofiţeri.

"Împreună cu domnul Cupe, cu Ami Kaminitz şi Ali Dulaimi ne-am întâlnit la cafeneaua Giuo şi am discutat în detaliu despre taxe şi acea lucrare, cei 30.000 de Euro...Vreau să precizez că acele sume de bani pe care le-am primit în două tranşe urma să le dau mai departe, dar fiind plecaţi din localitate domnul Cupe şi domnul Adrian Mărgărit, nu am avut când să ne întâlnim şi să le dau acea sumă de bani", se arată în declaraţia lui Ulise Boldamîr, dată în faţa anchetatorilor.

Banii au fost daţi în mai multe tranşe. Prima - 5.900 de euro, iar a doua, 24.100 de euro. După ce procurorii DNA au descoperit în biroul ofiţerului Mărgărit dosarul fictiv, acesta a spus că vroia să se apropie de irakian ca să afle cât mai multe despre afacerile ilegale pe care le avea.

"Înscrisul care s-a găsit în biroul meu făcea parte din strategia pe care o pusesem la punct pentru a obţine mai multe date de la cetăţeanul arab Al Dulaimi Ali Mohamad".

Ca să se asigure că nu vor fi înregistraţi de omul de afaceri, ofiţerii de poliţie nu au vrut să se întâlnească cu el decât la piscină. A urmat încă o întâlnire, chiar în biroul în care cei doi ofiţeri de la Brigadă de Crimă. Înainte să înceapă negocierile privind mita, l-au percheziţionat şi i-au arătat şi dosarul fictiv pe care îl întocmiseră.

"Ofiţerii de poliţie l-au percheziţionat corporal pe martor şi i-au solicitat să predea toate obiectele pe care le avea asupra sa, depozitându-le într-un fichet metalic pe care l-au închis", se arată în motivaţia Curţii de Apel.

În cele din urmă, atunci când trebuiau să primească ultima tranşă din bani, s-a organizat flagrantul. Banii marcaţi au fost descoperiţi la intermediar pentru că poliţiştii erau plecaţi din localitatea în acea zi.

Avocaţii acuzaţilor au încercat să convingă instanţa să îi lase în libertate, însă nu au avut succes.

Recursul în acest caz urmează să fie judecat duminică.

Antena 3

×
Etichete: mita ofiteri
x close