Antena 3 CNN Actualitate Filmul complet al (in)acţiunii poliţiştilor în noaptea tragediei de la 2 Mai

Filmul complet al (in)acţiunii poliţiştilor în noaptea tragediei de la 2 Mai

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 08:48 24 Aug 2023 Modificat la 08:54 24 Aug 2023

Cad primele capete după tragedia de la 2 Mai. Patru şefi din poliţie și-au pierdut funcţiile. Au fost demişi adjunctul Poliţiei din Constanţa, comisar-șef Marin Dincă, și șeful Serviciului Rutier Constanța, Constantin Stoian. Este chiar comisarul care îl oprise pe Vlad Pascu cu o zi înainte de tragedie, dar nu i-a verificat actele.

De asemenea, şi-au pierdut funcţiile Șeful Poliției Mangalia, subcomisar Dragoş Gabriel Cristea, şi şeful Poliției Vama Veche, inspector principal Radu Vachente.

"Au plecat la rugăminţile şefilor pentru a mai stinge puţin din presiunea publică. Şeful Direcţiei de Comunicare din MAI nu a zic nicio clipă că au fost demişi. A spus că au fost eliberaţi din funcţie", a explicat Carmina Pricopie, jurnalist Antena 3 CNN.

Pe lângă demisii au ieşit la iveală şi erorile autorităţilor din noaptea tragediei. Potrivit surselor Antena 3 CNN, primul apel la 112 a fost făcut la ora 00.40 de minute atunci când un cetăţean a sunat pentru a anunţa că tânărul conduce haotic, însă nimeni nu a fost trimis să verifice despre cine este vorba. Motivul: agentul care l-a oprit pe Vlad Pascu înainte de accident şi-a petrecut noaptea cerând indicaţii de la colegi şi superiori pentru a afla cum trebuie să acţioneze.

Ulterior, poliţistul ar fi cerut voie de la dispecerat să plece în urmărire. I s-a spus să rămână pe loc. Însă avea să dea de individ în timp ce patrula în Vama Veche, alături de un jandarm. Atunci tânărul nu a fost testat şi pentru consum de droguri, asta deşi i-au fost găsite ţigări artizanale în maşină. Răspunsul a fost halucinant: agentul de la Rutieră ar fi trebuit să ia drogurile găsite şi să le lase într-o mapă la sediul poliţiei.

În automobil mai erau doi tineri, dar li s-ar fi permis să plece. Practic singurii martori au fost lăsaţi liberi. Dus la secţie, Vlad Pascu a spus că drogurile erau ale unui pasager, nu ale lui, fiind lasat sa plece.

Trei ore mai târziu soferul drogat a provocat tragedia. Cei opt tineri, două fete şi şase băieţi, au fost victime sigure. Mergeau dinspre Vama Veche spre localitatea 2 Mai. Mai aveau doar câteva sute de metri până să intre în sat când au fost loviţi din spate de maşina condusă de Vlad Pascu. Roberta şi Sebi au murit pe loc. Impactul a fost atât de puternic încât fata a fost aruncată la 15 metri distanţă.

×
x close