Verişorul Raisei, minorul de 15 ani, le-a povestit anchetatorilor, timp de câteva ore, cum a ucis-o pe fetiţa de numai doi ani.
În plus, multe dintre pasajele în care este descris decesul nu pot fi reproduse, pentru că par desprinse dintr-un film.
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, verișorul fetiţei de doi ani din Dolj le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Raisa pe câmp, nu în casă.
Ulterior, tânărul s-a întors de pe câmp şi a intrat în casă. Le-a spus bunicilor că nu știe nimic de verișoara sa, Raisa. În plus, unora le spunea că micuţa a ieșit prin spatele curții, altora prin față.
Minorul de 15 ani nu a recunoscut de la început cumplita faptă, de teamă tatălui său.
Nicolas, verişorul Raisei, are 15 ani şi are deficiențe de auz și vorbire.
Ieri, la audierile care au durat foarte mult, minorul de 15 ani nu a recunoscut că ar fi omorât-o pe Raisa.
Acest verișor al Raisei, în vârstă de 15 ani, a fost primul ridicat de la fața locului și condus la audieri.
A fost foarte greu să îl convingă polițiștii să vorbească în permanență. A spus că nu el și-a omorât verișoara, însă după cum se știe, de la fața locului s-au ridicat foarte multe probe care au ajuns la București.
Acolo s-au făcut toate expertizele și polițiștii craioveni, ajutați de specialiștii de la Institutul de Criminalistică din București, au putut să aibă probe absolut suficiente care să-l incrimineze.
Miercuri seara, înainte de miezul nopții, a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore, pe numele tânărului.
În cursul acestei zile, verișorul Raisei va fi condus în fața magistraților de la Tribunalul Dolj pentru emiterea mandatului de arestare pentru următoarele 30 de zile.
Dosarul deschis în acest caz a fost iniţial pentru ucidere din culpă, însă ulterior încadrarea a fost schimbată în omor calificat.
Verişorul Raisei a povestit anchetatorilor cum a ucis-o pe micuţa de doi ani
"În data de 27.05.2024, ora 13:28, organele de poliţie au fost sesizate prin intermediul serviciului de urgenţă SNAU 112 cu privire la dispariţia minorei Stan Raisa Maria Nicoleta, în vârstă de 2 ani şi 5 luni, fiind conturate indicii cu privire la faptul că aceasta ar fi putut fi victima unor acţiuni de violenţă.
În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Cercetări la Faţa Locului, Serviciul Criminalistic Dolj, dar şi mai multe structuri din cadrul IPJ Dolj, IJJ Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi, ISU Dolj a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele mobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului.
În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare.
În urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei Stan Raisa Maria Nicoleta.
Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia.
Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta.
Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil, împotriva acestuia a fost formulată o acuzaţie oficială şi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p.
În cursul zilei de 30.05.2024 inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi va fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
Pentru a nu fi periclitată buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală, în această fază a cercetărilor, nu pot fi comunicate alte informaţii, urmând ca imediat ce stadiul anchetei va permite, să fie emis un nou comunicat.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul Parchetului remis, joi, presei.