Copilul lui Dan Condrea ar putea ajunge într-un centru de plasament. Inspectorii de la Protecţia Copilului au decis că fetiţa trebuie luată o perioadă de la mama ei, Laura Georgescu, pe motiv că ar fi traumatizată.
Până acum, nu s-a găsit un asistent maternal care să preia copilul.
Plasarea într-un centru specializat ar fi ultima soluție găsită de autorități, după ce rudele foarte apropiate ale fetei au refuzat să o ia în plasament de urgență, motivând certuri în afara familiei.
Statul cere plasament de urgenţă în cazul copilului lui Dan Condrea pentru a putea fi monitorizat.
”Uliana mă bătea și îmi spunea că mă bate ca să am motiv să plâng”
Mihai Gâdea a difuzat, luna trecută, la Sinteza zilei, un scurt material cu fiica lui Dan Condrea, filmat chiar de fosta soția a patronului Hexi Pharma, Laura Georgescu, în care fetița susține că era agresată în casa tatălui ei
”Când plângeam, Uliana mă bătea că zicea să am motiv de ce să plâng”, a spus fetița.
Atunci, Laura Georgescu a afirmat că încă din 2010 a depus denunțuri penale care fac referire la rele tratamente aplicate minorului și de fiecare dată era sesizată și Protecția Copilului, care nu a luat nicio măsură.