Ion Dischiseanu, în vârstă de 87 de ani, trece din nou prin clipe grele. Actorul s-a luptat cu o pneumonie severă, pe fondul imunități scăzute, dar și a vârstei.
În urma unui apel la 112, actorul a ajuns în urmă cu câteva zile la spital în stare gravă. Pe lângă afecţiunile pulmonare, se pare că ar fi vorba și de afecțiuni cardiace.
Ion Dichiseanu a fost externat pe 5 ianuarie, în urma unei pneumonii severe.
Medicii considerau atunci că recuperarea actorului a fost una miraculoasă, având în vedere vârstă acestuia.
Ioana Dichiseanu precizează într-un mesaj pe Facebook că tatăl său a ajuns în această situaţie, ''din cauza unei investigaţii făcute greşit, la începutul lunii decembrie, la o clinică privată''
Ioana Dichiseanu: ''Vă rog să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile pentru ca tata să vină cu bine acasă''
''Este adevarat ca tata trece din nou printr-o cumpana. Nu a avut nici data trecuta , nici acum, legatura cu Sars Cov2. Totul este din cauza unei investigatii facute gresit, la inceputul lunii decembrie, la o clinica privata, dar mai multe detalii voi da la momentul oportun. Stiu ca pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Asa ca va rog sa ne indreptam gandurile si rugaciunile pentru ca tata sa vina cu bine acasa. Doamne ajuta'', a transmis Ioana Dichiseanu pe pagina sa de Facebook.
Adina Anghelescu, jurnalist de investigaţii, a oferit în exclusivitate la Antena 3 date de ultima oră despre starea de sănătate a actorului Ion Dichiseanu, care se află din nou pe patul de spital în stare gravă cu afecţiuni pulmonare.
Adina Anghelescu: “Se află internat la spitalul Floreasca la Terapie Intensivă''
“Medicii îl monitorizează în permanenţă mai ales că la începutul lunii, ştim foarte bine, în data de cinci ianuarie a fost externat în urma unei pneumonii severe.
În urmă cu câteva zile un apel la 112, un puseu puternic cardiac şi maestrul Dichiseanu a ajuns iarăşi la terapie intersivă. Vom vedea ce se întâmplă zilele următoare, pentru că se pare că este vorba tot de nişte afecţiuni pulmonare, plămânul suferă în continuare, pe lângă acestea ar fi vorba si de afectiuni cardiace.
Familia la ora actuală, roagă pe toţi cei care îl îndrăgesc să se roage pentru că maestul Dichiseanu aşa a şi scris pe Facebook, că este o minune că s-a vindecat azunci şi că rugăciunile aduc miracole”, a spus Adina Anghelescu la Antena 3.