Fii la putere! Antena 3 este aici, chiar la tine în oraş! Timp de două săptămâni, jurnaliştii noştri străbat ţara cu caravana Antena 3.
La 10 ani de la înfiinţarea postului nostru, cei mai cunoscuţi jurnalişti din România vor intra în casă, şi nu doar prin intermediul televizorului. Îi veţi vedea pe realizatorii voştri favoriţi în centrul oraşului, în parc, la terasă, la cumpărături.
Astăzi, jurnaliştii Antena 3 sunt la Reşiţa. Maria Coman, Alessandra Stoicescu, Cristina Ţopescu şi Felix Rache se întâlnesc cu bănăţenii. O să aflaţi de la colegii noştri de ce Reşiţa e un oraş unic în Europa. Nu ezitaţi să staţi de vorbă cu ei şi să faceţi selfiuri pe care mai apoi să le postaţi pe pagina de Facebook Antena 3 România.
Felix Rache a prezentat un ghid turistic, "Banatul montan", scris de Gheorghe Popovici. Iată un alt motiv pentru care Reşiţa este un oraş unic în Europa.