Un accident de circulație a avut loc, în acestă dimineață, in cartierul Ferneziu, din Baia Mare.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism VW, în vârsta de 19, ani s-a urcat la volan deși nu deținea permis de conducere. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit șoseaua și s-a izbit violent de zidul unei case.
În urma impactului violent, zidul casei s-a dărâmat peste două fetițe în vârstă de 1,6 ani respectiv 3 ani, care dormeau într-o cameră a imobilului.
Imediat părinții au sărit și le-au scos de sub dărâmături și au chemat ambulanța. Din fericire, nu au fost grav rănite.
Polițiștii l-au testat pe șofer, rezultatul etilotestului fiind zero. Aceștia au stabilit însă că tânărul nu deține permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis si distrugere.