Antena 3 CNN Actualitate Cine era fetița din Dolj ucisă în fața porții, alături de străbunica ei, de o șoferiță începătoare

Cine era fetița din Dolj ucisă în fața porții, alături de străbunica ei, de o șoferiță începătoare

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:59 01 Sep 2021 Modificat la 17:00 01 Sep 2021
gefhjko

Șoferița din comuna Valea Stanciului a obţinut permisul de conducere pe 10 august 2021, și ieșise cu maşina în comună. La un moment dat, tânăra s-a pierdut cu firea la volan, motiv pentru care a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a ieşit de pe şosea şi a spulberat o fetiţă în vârstă de 11 ani şi pe străbunica ei, o femeie în vârstă de 77 de ani.

Iasmina şi străbunica ei, Aurelia, se aflau pe un cap de pod, fix în fața casei unde locuiau, când au fost ucise de șoferița începătoare. Zeci de minute amândouă au fost resuscitate, însă leziunile lor erau incompatibile cu viața, medicii declarându-se până la urmă neputincioși.

Potrivit martorilor, șoferița ar fi condus cu viteză, deși ulița era neasfaltată. În accident ar mai fi fost rănite încă trei persoane, însă acestea au scăpat ca prin urechile acului din trafigicul eveniment.

Fetița decedată mai avea o soră mai mică, în vârstă de cinci ani, alături de care se aflau în vacanță la bunici. Peste câteva zile, fetele trebuiau să se întoarcă acasă, în Anglia, la părinții lor.

Iasmina și sora sa veniseră în România în urmă cu trei săptămâni. Aceasta locuia cu părinții în Anglia, de aproximativ șapte ani și nu mai venise în România, la bunici, de doi ani.

Zilele următoare, bunica lor urma să le ducă în Anglia. Iasmina iubea muzica populară și era extrem de talentată. Fetița a avut mai multe apariții în emisiuni TV ale unor posturi dedicate muzicii populare românești.

Într-un clip pe care l-a postat pe canalul ei de Youtube, Iasmina spunea că este o fire sensibilă, că nu îi place bullyingul și că voia să devină creatoare de ţinute, potrivit Spynews.

×
x close