Antena 3 CNN Actualitate O fetiță de 7 ani a fost împușcată mortal de vărul ei, de doar 8 ani, în Republica Moldova. Copiii se jucau

O fetiță de 7 ani a fost împușcată mortal de vărul ei, de doar 8 ani, în Republica Moldova. Copiii se jucau

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:56 20 Iun 2023 Modificat la 15:03 20 Iun 2023

Incidentul s-a petrecut într-o localitate din Raionul Edineț, o zonă aflată chiar la granița cu România, în această dimineață, în jurul orei 11:00.  

Cei doi copii, care se aflau împreună cu bunica lor în casă, se jucau într-una din camere. La un moment dat, băiatul de 8 ani a scos de sub patul părinților săi o armă pneumatică pe care a îndreptat-o spre verișoara sa, în vârstă de 7 ani, cu intenția de a o speria. Din greșeală însă a apăsat pe trăgaci și a tras în direcția fetiței, rănind-o grav. 

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că arma pe care a scos-o copilul de sub pat era deținută și păstrată ilegal de către tatăl acestuia. 

A fost deschis un dosar penal în acest caz și urmează să se stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut incidentul. 

 

×
Etichete: Republica Moldova
x close