Antena 3 CNN Actualitate Fetiță de patru ani, violată în mod repetat de tatăl abuziv. Explicațiile uluitoare date de Protecția Copilului Iași

Fetiță de patru ani, violată în mod repetat de tatăl abuziv. Explicațiile uluitoare date de Protecția Copilului Iași

<1 minut de citit Publicat la 15:11 01 Feb 2016 Modificat la 15:11 01 Feb 2016
teddy-bear-440498_960_720.jpg
Foto: pixabay.com
O fetiță de 4 ani a ajuns bătaia de joc a tatălui ei, care a violat-o în mod repetat și a supus-o la rele tratamente. Bărbatul de 53 de ani a fost reţinut abia astăzi sub acuzația că şi-a abuzat sexual fiica.

În plus, fata a fost înfometată și obligată să doarmă noaptea afară din casă, în şanţ. Copilul a fost dat în grija tatălui, după ce a fost abandonat de mama ei, care avea un copil dintr-o căsătorie anterioară.

Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt de la Protecția Copilului Iași, a declarat, într-o intervenție telefonică la Esențial, că fetița a fost luată de lângă tată în luna august, la sesizarea comunității locale.

”Acum ea se află în grija unui asistent maternal din Iași”, a spus Tiberiu Bantaș.

Cu toate acestea, abia acum bărbatul a fost pus sub acuzare, iar procurorii cer arestarea preventivă.

”Cu greu au reușit psihologii să deschidă mintea și inimica copilului să povestească ororile la care a fost supus”, a spus Tiberiu Bantaș.

×
Etichete: Esential pedofil
x close