Victima era în locuință cu părinții ei când a căzut de la înălțime pe cimentul din fața blocului. Starea ei este gravă și va fi transportată la un spital din Capitală.
Alarma a fost dată la 112 de către familie aproape de prânz. Mama pregătea masa pentru fratele mai mare al fetei. Copilul în vârstă de 2 ani ar fi rămas singur în sufragerie pentru scurt timp. Acolo, era geamul deschis. Și a căzut de la etajul doi pe caldarâm, în fața blocului.
Părinții au sărit îngroziți când au auzit bubuitura și au strigat după ajutor. Un echipaj Smurd a fost primul la fața locului și a preluat victima. Era politraumatizată și semiconștientă.
A fost dusă de urgență la Spitalul de Pediatrie din Pitești unde medicii au evaluat-o și au cerut un loc pentru ea la un spital din Capitală.
Anchetatorii vor stabili exact cum s-au întâmplat lucrurile în locuință după ce vor putea să audieze părinții copilului. Familia este în stare de șoc.