![conferinta nationala romania inteligenta viitorul asigurat viata si sanatatea romanilor conferinta nationala romania inteligenta viitorul asigurat viata si sanatatea romanilor](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/17/conferinta-nationala-romania-inteligenta-viitorul-asigurat-viata-si-sanatatea-romanilor-912902.jpg)
Imagini șocante au fost surprinse în zona falezei lacului Techirghiol. O fetiță, cel mai probabil lăsată nesupravegheată, a rămas pur și simplu blocată în nămol până la genunchi, fără să se mai poată mișca.
În zonă nu este amenajată o plajă. Este doar o porțiune unde în trecut se afla un lac ce a secat între timp și în urma căruia au rămas ochiuri de apă amestecată cu nămol.
Într-o astfel de porțiune a ajuns copila. O femeie se apropie de ea și cu greu reușește sa o scoată după mai multe încercări, însă la rândul ei rămâne blocată în nămol și are nevoie și ea de cineva care să o ajute să iasă.
Este ajutată de o a doua femeie, iar cu greu ambele reușesc într-un final să iasă din nămol.
La locul incidentului a apărut, în cele din urmă, și mama fetei, însă aceasta nu este speriată de faptul că cea mică era la un pas de tragedie, ci de faptul că este filmată de trecători.