„Organizatorii de mari festivaluri ne-au solicitat insistent să emitem noi un act normativ prin care să anunţăm că nu mai sunt permise organizarea de evenimete cu participare de peste 1000 de persoane cel puţin până la 1 septembrie, pentru că asta i-ar ajuta pe ei în rezilierea contractelor şi în alte procese", a afirmat Bogdan Gheorghiu, pentru Mediafax.
„Nu că noi le-am interzice, ei ne-au cerut să emitem un act normativ, dar Guvernul nu poate emite acte decât pe durata stării de alertă aşa că ne vom adresa Parlamentului cu o propunere de lege in acest sens", a mai precizat ministrul.
Biletele deja cumpărate vor putea fi folosite la edițiile viitoare sau transformate în vouchere. „Acele bilete îşi păstrează valabilitatea până la următorul spectacol. Dacă respectivul nu doreşte să meargă la următorul spectacol se analizeaza posibiltiatea transformării biletelor în vouchere cu care să se poată participa la un alt eveniment cultural", a mai spus Gheorghiu.
Astăzi a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii artelor teatrale la Palatul Victoria. În urma discuţiilor Guvernul ar putea permite organizarea unor spectacole în aer liber, cel mai probabil în luna iunie.