Festivalul Internaţional George Enescu a început sâmbătă la
Sala Palatului din Capitală. Timp de trei săptămâni, artişti
români şi străini vor concerta în Bucureşti şi în
alte oraşe din ţară. Ediţia din acest an a Festivalului este cea
de-a 18-a şi va dura cu aproape o săptămână mai mult decât
cele anterioare.
În prima seară a festivalului,
Orchestra Operei Naţionale Bucureşti a prezentat un program din
arii celebre precum Nunta lui Figaro, Tosca, Bărbierul din Sevilla
sau Don Carlos. La spectacolul de excepţie au participat numeroase
personalităţi ale vieţii publice. După gală, preşedintele
Traian Băsescu a criticat decizia ministerului Culturii de a rezerva
mai multe locuri prin împărţirea de bilete gratuite
salariaţilor instituţiei.
La ediţia din acest an a
Festivalului Enescu vor participa solişti de renume, dirijori
prestigioşi dar şi mari orchestre ale lumii, precum London Symphony
Orchestra, Orchestra Naţională Rusă, Orchestre din Paris,
Filarmonica din Oslo şi, desigur, Orchestra Naţională
Radio.
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, îl
contrazice pe preşedintele Traian Băsescu. El spune că ministerul
a rezervat pentru fondul de protocol numai 200 de bilete, în
conformitate cu legea, şi nu 400 cum a afirmat Preşedintele. Legea
prevede că 10% din bilete constituie fond de protocol. Ministrul
neagă şi afirmaţia şefului statului potrivit căreia gala s-ar fi
desfăşurat cu casa de bilete închisă. Iorgulescu susţine că
sâmbătă,în ziua spectacolului, existau încă
bilete nevândute. Adrian Iorgulescu a apreciat că în
acest fel se forţează în tentă politicianistă o chestiune
care poate umbri un eveniment cultural de talie
internaţională.
BĂSESCU NU ESTE DE ACORD CU MODUL ÎN CARE S-AU DISTRIBUIT BILETELE GRATUITE Antena 3