Antena 3 CNN Actualitate Fermier din Vaslui, condamnat la închisoare pentru falsificare de documente. Cum a încercat să obţină fonduri europene

Fermier din Vaslui, condamnat la închisoare pentru falsificare de documente. Cum a încercat să obţină fonduri europene

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 11:52 06 Noi 2022 Modificat la 12:01 06 Noi 2022
fermierrr
Un fermier din Vaslui, condamnat la închisoare pentru falsificare de documente. Cum a încercat să obţină fonduri europene Sursa foto: pexels.com/Binyamin Mellish

Omul nu a mai apucat să obțină banii, pentru că pe fir au intrat și procurorii de la Direcția Națională Anticorupție care și-au dat seama că bărbatul a obținut actele prin Asociația crescătorilor de animale, al cărei președinte era. 

Potrivit procurorilor anticorupție, fermierul din Vaslui ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente în care erau consemnate date false. Totul cu ajutorul Asociației crescătorilor de animale din Pușcași.

Omul voia să obțină astfel bani din fonduri europene în cadrul unor scheme de sprijin.

Doar că cei de la APIA și-au dat imediat seama că ceva nu este în regulă, pentru că unele documente conțineau informații reale iar altele erau falsificate așa că au refuzat să facă plata către vasluian. 

Procurorii anticorupție l-au și convins să recunoască faptele și să încheie astfel un acord de recunoaștere. Bărbatul a fost condamnat pentru tentativă la folosirea unor documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene și s-a ales cu 8 luni de închisoare cu suspendare.
 

×
x close