Antena 3 CNN Actualitate Fenomen neobişnuit: Deşertul Atacama, cel mai arid de pe planetă, acoperit de flori în timpul iernii

Fenomen neobişnuit: Deşertul Atacama, cel mai arid de pe planetă, acoperit de flori în timpul iernii

flori desert atacama profimedia
Unul dintre cele mai aride deșerturi din lume este acoperit pe flori. Sursa foto: Profimedia Images
11 Iul 2024   •   09:35

Deşertul Atacama din nordul Chile este cel mai arid de pe planetă, însă porţiuni din nisipul său au fost acoperite cu flori mov şi albe pe mai mulţi kilometri, potrivit cnn.com.

Acest lucru se datorează precipitaţiilor neobişnuite din această regiune nordică a ţării.

Deșertul Atacama este cunoscut sub numele de Disierto Florida („deșertul înflorit”) deoarece, la fiecare câțiva ani, este acoperit de flori, atunci când nivelurile de precipitații și temperatură sunt potrivite pentru a „trezi” semințele adormite.

Acest lucru se întâmplă de obicei primăvara, dar florile apărute acum sunt neobișnuit de timpurii - în mijlocul iernii din emisfera sudică - datorită precipitațiilor alimentate de El Niño, un fenomen climatic natural care influențează vremea globală.

De obicei, aceste plante înfloresc odată cu El Niño, fenomen în timpul căruia temperaturile sunt mai ridicate în regiune, ceea ce duce la mai multă evaporare și, la rândul său, la mai multe precipitații.

În ultimii 40 de ani, aceste plante au înflorit de aproape 15 ori în deşertul Atacama, conform unei analize din 2022 a Universității Pontificale Catolice din Chile.

Plantele nu au înflorit pe o suprafaţă atât de extinsă pentru a fi considerată oficial parte a „deșertului înflorit”, a declarat pentru Reuters Cesar Pizarro, specialist din Corporația Națională Forestieră (CONAF), o organizație condusă de guvernul chilian.

În această perioadă, sunt aşteptate mai multe ploi, ceea ce înseamnă că florile s-ar putea răspândi pe o suprafață mai mare, a adăugat el.

În 2022, guvernul chilian a anunțat crearea unui nou parc național în deșertul Atacama, pentru a proteja aceste flori rare împreună şi fauna sălbatică - inclusiv insecte, reptile și păsări.

×
Subiecte în articol: deşertul Atacama atacama flori Chile
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close