Antena 3 CNN Actualitate Femeie fără mască, imobilizată la pământ şi încătuşată de poliţiştii din Oradea

Femeie fără mască, imobilizată la pământ şi încătuşată de poliţiştii din Oradea

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 11:50 11 Dec 2020 Modificat la 11:50 11 Dec 2020
Femeie fără mască, imobilizată la pământ şi încătuşată de poliţiştii din Oradea

O femeie care purta masca sub bărbie, a fost somată de polițiști să poarte masca corect, însă aceasta a ales să le vorbească urât agenților.

Potrivit Poliției Bihor, femeia, în vârstă de 32 de ani, a fost atenționată de polițiștii care patrulau în zona Decebal din Oradea să poarte masca corect.

Reacția femeii a fost însă una agresivă, aceasta începând să-i înjure. Oamenii legii i-au cerut să se legitimeze, iar femeia a luat-o la fugă.

Tânăra de 32 de ani a fugit de poliţişti când i s-a cerut să se legitimeze

Georgiana Botez, corespondent Antena 3 povesteşte cum s-a întâmplat exact incidentul de ieri de la Oradea. 

''Postarea apărută pe o rețea de socializare a strâns o mulțime de reacții negative din partea ordăneilor, din partea românilor la adresa polițiștilor orădeni. Am reușit să discut mai devreme cu reprezentatul instituției care susține că totul s-a desfășurat conform procedurilor legale. Concret, incidentul s-a petrecut ieri după-amiază în zona unei piețe din Oradea și întradevăr, în timp ce patrulau, polițiștii au obsevat-o pe această femeie că purta masca sub bărbie. În acel moment, femeia a început să îi înjure și să riposteze când a fost atenționată, astfel, polițiștii au vrut să o legitimeze, dar pe lângă faptul că femeia a refuzat, a și luat-o la fugă, așa că oamenii legii au reușit să o prindă într-un final și i-au pus cătușele, pentru că aceasta ar fi procedura, deoarece a refuzat să arate un act e indentitate, ea devine o persoană suspectă. Putea să fie o persoană urmărită internațional, susținea reprezentantul poliției. 

Femeia s-a ales cu două amenzi în urma scandalului

Potrivit comisarului-șef al IPJ Bihor, Alina Fărcuța, femeia a fost amendată cu 250 de lei (legea 61) pentru injurii și 1000 de lei (legea 55) pentru nepurtarea corespunzatoare a măștii, potrivit bihon.ro.

În cele din urmă, femeia a recunoscut în procesul verbal că a greșit.

Scenele au fost surprinse de o altă femeie, martoră la acest incident care a încărcat apoi imaginile, pe pagina sa de Facebook.

 

×
TOP articole
x close