Surse din cadrul anchetei spun că cei doi nu prezentau urme de violență pe corp. Totodată, nu s-a identificat miros de la eventuale scurgeri de gaze.
Vecinii au mărturisit că cei doi locuiau singuri și niciun apropiat nu le trecea pragul. Nimeni nu i-a mai văzut de aproximativ o săptămână.
„Mă așteptam de cea bătrână, că era în vârstă și bolnavă, dar el, nu, mergea normal. Vorbeam, mai schimbam câteva cuvinte și pleca. Erau retrași. El bănuiesc că datorită serviciului mai ieșea din casă și forțat de împrejurări. El trebuia sa aprovizioneze familia cu ce aveau nevoie.”, a declarat unul dintre vecini.
Oamenii legii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului celor două persoane.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală, prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului celor două persoane
Cele două persoane decedate nu prezintă leziuni de violență pe corp.”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Dolj.