În mod inexplicabil, bărbatul care era văr cu soțul femeii a intrat peste ea în casă și a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuțit, apoi s-a năpustit spre fata cea mare, în vârstă de 12 ani, dar cea mică de 10 ani a început să țipe și s-a întors spre cea mică, îngunghiind-o și pe aceasta.
Femeia, cu ultimele puteri, s-a dus la o vecină să îi ceară ajutor și a sfârșit în brațele acesteia.
Când și-a dat seama ce atrocitate a comis, bărbatul și-a pus capăt zilelor
Fata cea mare a fost preluată de DGASPC Bacău. Părinții mamei vor meargă la DGASPC să o aducă pe fată acasă.
La data de 30 Iulie, în jurul orei 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Gioseni ar fi 3 persoane înjunghiate.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Din primele cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani, din comuna Gioseni ar fi înjunghiat o femeie de 35 de ani și o minoră de 10, ambele decedând. Totodată, bărbatul în cauză și-ar fi provocat leziuni, incompatibile cu viața.
Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror.