Antena 3 CNN Actualitate Federaţia Mine-Energie în grevă generală de miercuri

Federaţia Mine-Energie în grevă generală de miercuri

1 minut de citit Publicat la 13:18 19 Mai 2007 Modificat la 13:18 19 Mai 2007
Federaţia Mine-Energie în grevă generală de miercuri
Federaţia Sindicală Naţională Mine-Energie (FNME) va declanşa greva generală începând de miercuri, 23 mai, pe fondul nemulţumirii că termocentralele Turceni şi Rovinari au fost trecute din subordinea Ministerului Economiei în cea a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, fiind primul pas spre privatizare. Declanşarea grevei generale înseamnă oprirea activităţii la societatea naţională Lignit Oltenia, urmând să fie asigurată doar o treime din activitatea de producere a energiei electrice.

Sindicatele din cadrul FNME solicită elaborarea Strategiei Energetice Naţionale (SEN), dezbaterea publică a acesteia şi aprobarea ei prin lege, stoparea trecerii la AVAS a complexurilor energetice fără existenţa Legii privind SEN, reorganizarea activităţii de producere a energiei electrice şi termice din Oltenia pe lignit, prin crearea unui singur complex energetic, negocierea cu Guvernul a unui Plan social, parte integrantă a SEN, urgentarea acordării licenţelor de exploatare pentru perimetrele prezente şi viitoare, unde îşi desfăşoară activitatea SNLO Târgu-Jiu, complexurile energetice Rovinari şi Turceni.

Aceştia mai cer stoparea acordării de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a licenţelor de exploatare în perimetrele carierelor de lignit pentru alte societăţi comerciale, promovarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a unei legi privind exproprierile necesare pentru desfăşurarea activităţii de exploatare a cărbunelui la suprafaţă, asigurarea condiţiilor de muncă în conformitate cu normele de protecţie a muncii şi cu normativele de personal.

Rompres

×
x close