Tânăra în vârstă de 18 ani, arestată acum pentru moartea cele mai bune prietene, a fost filmată de camerele de supraveghere din Mangalia, atât în momentul în care se urcă într-un taxi cu valiza în care se afla cadavrul Alinei, cât şi în parc, imediat după ce a abandonat trupul neînsufleţit sub o bancă, acolo unde a şi fost găsit duminică dimineaţă.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum Loredana apare în parcul din Mangalia, imediat după ce a abandonat cadavrul Alinei. La un moment dat, ea chiar se opreşte pe o alee şi verifică valiza în care a transportat cadavrul.
Pe alte imagini suprinse de o altă cameră de supraveghere, Loredana apare în momentul în care iese dintr-o clădire, cu valiza în care se afla cea mai bună prietenă a sa, şi se urcă într-un taxi.
Potrivit anchetatorilor, după ce a urcat valiza în maşină, chiar cu ajutorul taximetristului, care nu a avut habar ce se află în interiorul bagajului, tânăra i-a cerut acestuia să o ducă în parcul Tosca, acolo unde a abandonat cadavrul.
Ulterior, Loredana s-a întors în camera în care era cazată şi a făcut un schimb de mesaje cu iubitul fetei ucise. Încercând să justifice dispariţia Alinei, Loredana, fata care o cunoştea încă de la grădiniţă, i-a explicat iubitului Alinei că aceasta a plecat acasă cu trenul, în Vaslui, dar şi că nu îl mai iubeşte şi nu vrea să mai audă vreodată de el.
Totodată, Loredana şi-a minţit mama, spunându-i că Alina ar fi căzut pe scări.
"Alina a fost şi în casă la mine, le-am crescut de mititele. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat de i-a făcut asta, sunt terminată. S-au certat mai demult, s-au împăcat, au stat şi în chirie amândouă. S-au certat, s-au schimbat şi de la serviciu, ca să nu se întâlnească în cameră", a declarat, astăzi, mama Loredanei, fata arestată pentru 30 de zile pentru crima din Mangalia.
Duminică dimineaţă, 6 august 2023, un pescar a găsit trupul neînsufleţit al Alinei şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112. Poliţiştii din Mangalia, împreună cu procurorii, au deschis o anchetă şi, după numai câteva ore, au reuşit să o identifice pe victimă, dar şi să o prindă pe principala suspectă.
La audieri, Loredana şi-a recunoscut fapta, dar şi cine a ajutat-o să mute cadavrul. Iniţial, despre mobilul crimei, tânăra a declarat că Alina îşi înşela iubitul, iar ea era nevoită să mintă şi nu ar mai fi putut suporta. Ulterior, însă, anchetatorii au descoperit că o ceartă mai veche ar fi fost motivul principal. Totodată, din mesajele pe care criminala le-a trimis chiar iubitului Alinei, se pare că şi gelozia ar fi un alt motiv pentru oribila crimă.