Antena 3 CNN Actualitate Fata cu sindrom down din Constanța care a devenit terapeut pentru copii cu autism. ”Este o speranță și un vis pentru părinți”

Fata cu sindrom down din Constanța care a devenit terapeut pentru copii cu autism. ”Este o speranță și un vis pentru părinți”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 11:57 19 Iun 2021 Modificat la 11:58 19 Iun 2021
o_1f8hnqit41jtsh05196241c1qdcb.jpg
Sursa foto: Captură Antena 3

Persoanele cu sindromul down sunt considerate speciale, pentru că duc în fiecare zi bătălia pentru normalitate. Se spune însă că au ceva în plus - cromozomul dragostei.

La cei 31 de ani, Ysmin Ismail a demonstrat că imposibilul poate deveni posibil. Ea lucrează ca terapeut cu sfert de normă la Centrul Psihologic Marea Neagră.

Așa cum i se întâmplă adesea, nimeni nu bănuiește la prima vedere ce forță și ce ambiție stau în spatele Yasminei. Ea este unul dintre puținii angajați cu sindrom down din țară care are studii superioare.

Yasmin este un terapeut cu dezabilități care ajută copiii cu autism, iar asta face ca povestea ei să fie una specială, însă ea nu a fost înțeleasă de la început.

”La primul voluntariat efectiv m-au lăsat singură, nu mi-au arătat cum trebuie să lucrez cu un copil, să intervin cu câte ceva, deci a fost greu atunci”, a declarat Yasmin.

Yasmin lucrează de 6 ani la Centrului Psihologic Marea Neagră

Cu toate obstacolele ce s-au ivit în calea ei, ea nu a renunțat. Sunt 6 ani de când Yasmin a trecut prima dată pragul Centrului Psihologic Marea Neagră.

”În acești 6 ani de zile pot spune că a înflorit, atât ca persoană, cât și ca terapeut. Yasmin reprezintă o speranță pentru fiecare, un vis pe care fiecare părinte îl are atunci când, din păcate, această tragedie face parte din viața lui”, a spus Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului Psihologic Marea Neagră.

Yasmin știe exact ce a reușit prin forțe proprii și ce vrea de la viitor și nu consideră că sindromul down îi mai poate fi etichetă, nici măcar într-o societate care încă învață să îi accepte pe cei ca ea.

”Ceea ce o face pe ea specială este perseverența de care dă dovadă în fiecare zi cu copiii, iubirea pe care o are și toată implicarea de care dă dovadă de fiecare dată”, a spus Eduard Pavel, psihoterapeut la Centru Marea Neagră.

×
x close