Antena 3 CNN Actualitate O fată de 13 ani a murit din cauza COVID-19, în Bacău. Doctor: ”Nu avea nicio patologie”

O fată de 13 ani a murit din cauza COVID-19, în Bacău. Doctor: ”Nu avea nicio patologie”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:21 15 Oct 2021 Modificat la 17:23 15 Oct 2021
fata-13-ani-murit-covid-19-bacau
Sursa foto: Hepta

Copila a făcut o formă gravă de pneumonie și a ajuns la Urgențe, fiind trimisă de medicul de familie, cu o saturație a oxigenului în sânge de 60% și insuficiență respiratorie.

A fost internată într-o secție ATI, dar a murit la scurt timp, potrivit dr. Adina Lupu, directoarea medicală a SJU Bacău.

Pacientei i-au cedat pe rând toate organele:

„Este impresionant faptul că fetița nu avea nicio patologie, nu avea malformații congenitale și nicio afecțiune cronică”, a spus dr. Lupu pentru Ziarul de Bacău.

Raed Arafat, raport dezastruos al pandemiei în România: 404 copii internați cu COVID-19, 38 în ATI 

Raed Arafat a prezentat vineri noi date despre situația pandemică din România, precum și măsurile de contracarare pe care le statul le ia în această privință.

404 copii români sunt internați în spitale cu COVID-19, 38 dintre ei în secții de Terapie Intensivă, a anunțat vineri șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

396 de ventilatoare din depozitele Unifarm vor fi transferate de urgență, gratuit, către Departamentul pentru Situații de Urgență, de unde vor ajunge în spitale, a mai spus Arafat.

Numărul ambulanțelor din București a fost suplimentat semnificativ în ultima perioadă, cu aproximativ 30-40%, inclusiv pentru testări, mai spune șeful DSU.

Firma producătoare Roche a anunțat astăzi Ministerul Sănătății că va livra în România 5.670 de flacoane de Tocilizumab, medicament pe care autoritățile nu au reușit să îl găsească de cumpărat nici prin Mecanismul european de protecție civilă, astfel că s-a discutat direct cu firma care în produce, a mai precizat Arafat.

România a primit aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, din Italia, după activarea mecanismului.

×
x close