Cumnatul premierului Victor Ponta a fost reţinut preventiv de procurorii DNA după un interogatoriu maraton de 17 ore. Iulian Herţanu este acuzat de deturnare de fonduri europene, în cazul unui proiect de construcţie a reţelei de canalizare din Comarnic.
Odată cu cumnatul premierului, anchetatorii au mai reţinut alţi trei suspecţi, printre care se află şi cunoscut om de afaceri din Prahova, Mihai Coman. Toţi patru vor fi aduşi la Instanţa Supremă cu cerere de arestare, după expirarea celor 24 de ore pe care le vor petrece în arestul IPJ Prahova.
În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal Sebastian Ghiţă, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, Vlad Cosma. Toţi trei fost puşi sub control judiciar.
Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu ar fi constituit un grup infractional, impreuna cu mai multe companii, prin firma pe care o detine, pentru a pune mana ilegal pe contractul care prevedea extinderea retelei de canalizare din Comarnic. In plus, ar fi deturnat bani din fondurile europene, spun procurorii, pe care şi i-ar fi însuşit.
Asociatul sau, Mihai Coman, fost consilier judetean, a fost retinut de procurori.
Dupa aproape 5 ore de audieri, Sebastian Ghita, implicat si el in dosar, a fost pus sub control judiciar, pentru ca l-ar fi sprijinit pe Herţan.
Şi presedintele Consiliului Judetean, Mircea Cosma, dar si fiul acestuia, Vlad Cosma, au fost pusi sub control judiciar. Cei doi sunt acuzati de trafic de influenta, luare de mita si abuz in serviciu. Mircea Cosma ar fi luat un milion de euro pentru acordarea contractului respectiv catre firma cumnatului lui Ponta.
Prejudiciul, în acest dosar s-ar ridica la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga şi 2,5 milioane de lei, păgubă din evaziunea fiscală.