Decizie istorică pentru instanţele din România! După aproape doi ani de judecată, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca familia lui Toni Tecuceanu, fostul cârcotaş care a murit în timpul epidemiei de gripă porcină, să aibă acces la dosarul medical al pacientului.
Tatăl şi fratele actorului nu cred că virusul l-a omorât pe artist, de aceea au dat în judecată atât Institutul Matei Balş, cât şi pe fostul ministru al Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.
Rudele îl acuză pe Cercel că a încălcat clauzele de confidenţialitate şi că a dat detalii despre starea lui Toni Tecuceanu ca să îi convingă pe români să se vaccineze împotriva gripei porcine. Decizia de miercuri poate fi atacată cu recurs.