Cioabă va fi înhumat lângă tatăl său, fostul rege al ţiganilor. Până atunci, romii vor desemna şi succesorul la coroană regală. Sibiul va fi un loc de pelerinaj în aceste zile. Peste o sută de mii de romi din toată ţara vor veni să-şi conducă regele pe ultimul drum.
Mii de romi din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate au anunţat că vor participa la funeraliile regelui autointitulat al tuturor romilor. Unii dintre ei vor pleca în această dimineaţă spre Sibiu.
Înmormîntarea lui Florin Cioabă se va desfăşura potrivit religiei penticostale.
În zilele de priveghi, romii vor desemna şi succesorul la coroana regală.
La cimitir, pregătirile au început de câteva zile. Tensiunea şi emoţiile şi-au spus însă cuvântul. Unul dintre apropiaţii familiei Cioabă, deranjat de prezenţa jurnaliştilor la cimitir, a încercat să-l lovească pe cameramanul uneia dintre echipele de televiziune cu o bâtă.
Florin Cioabă va fi înmormântat într-un coşgiuc de lemn masiv, în valoare de 3.700 de euro, iar familia a comandat deja un monument de 2 metri din marmură, care a costat 30 de mii de euro.