Şi, în curând, familia Băsescu va primi un nou membru. Pe avocatul Radu Pricop, care vine şi el cu o zestre de milioane.
Avocatul Radu Pricop este un om cu stare. Chiar şi dacă ne gândim că are de ridicat de la statul român aproximativ 10.000.000 de euro din afaceri cu terenuri. Suma pare să-l bucure pe viitorul său socru de la Cotroceni.
Bani numai buni care ar putea fi folosiţi pentru a cumpăra şi mai mult pământ pentru Traian Băsescu, care se visează moşier. De fapt, momentul culminant al înavuţirii familiei prezidenţiale a fost chiar achiziţionarea terenului de 291 de hectare din Nana, Călăraşi, cu 1.300.000 de euro.
Băsescu şi-a îndeplinit visul moşieresc cu ajutorul fiicei sale, Ioana Băsescu. Ea a fost cea care a contractat un credit de 1.000.000 de euro. Cu restul de 300.000 de euro a venit de acasă. Ioana Băsecu este cea care-i face toate capriciile tatălui său. Tot ea a fost cea care i-a cumpărat primul Ford-B-max care a ieşit din fabrica de la Craiova, de aproximativ 12.000 euro.
Deşi Ioana îi face toate poftele, tatăl ei, preşedintele Băsescu şi le-ar putea satisface şi singur. Are economii frumuşele. În declaraţia de avere se regăsesc două conturi care totalizează aproximativ 86.000 de dolari, conturi în euro de 30.000 şi mai multe conturi în lei, de peste jumătate de milion, deşi salariul este unul foarte mic, de 73.000 de lei pe an.
Tot în declaraţia de avere, de data aceasta în cea a mezinei familiei prezidenţiale, Elena Băsescu, apar conturi de peste jumătate de milion de euro. Asta după ce s-a căsătorit cu Syda, în toamna anului trecut. O avere, la care se adaugă şi ceasul de aur, de 12.000 mii de euro, cadou de la soţul său. O achiziţie care nu apare în declaraţia de avere a europarlamentarului este un Mercedes Alb, de teren, de aproximativ 100.000 de mii de euro.
Aşadar, dacă tragem linie, constatăm că anul 2013 a fost unul foarte înfloritor pentru familia Băsescu, cel puţin din punct de vedere finaciar.